Gândul vă prezintă calendarul zilei de miercuri, 11 septembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată.
🎂1816: Carl Zeiss 🇩🇪🔍🔬 a întemeiat în noiembrie 1846 Firma Carl Zeiss, care a devenit una dintre cele mai mari și mai respectate companii de optică din lume
🎂1858: Nicolae Xenopol 🇷🇴✒ critic literar, eseist, om de cultură, diplomat, politician și ministru, primul ambasador al României în Japonia. A fost fratele mai mic al istoricului Alexandru Dimitrie Xenopol și, ca și el, membru al societății Junimea
🎂1861: Erich von Falkenhayn 🇩🇪✩ șef al statului major german în primul război mondial. În 1916 a comandat cu succes contraofensiva Armatei a 9-a germană în Bătălia de la Sibiu, Bătălia de la Brașov și în Bătălia pentru București, după care a intrat victorios în București, în data de 6 decembrie 1916
🎂1940: Brian De Palma 🇺🇸🎥 Carrie (1976), Scarface (1983), The Untouchables (1987), Carlito’s Way (1993), Misiune: Imposibilă (1996), The Black Dahlia (2006)
🎂1945: Franz Beckenbauer 🇩🇪⚽ supranumit der Kaiser (Împăratul) datorită stilului său elegant de joc, calităților sale de lider, prenumelui său „Franz” (care amintește de mai mulți împărați germani sau austrieci) și modului în care reușea să se impună pe terenul de joc. Este considerat cel mai mare fotbalist german al tuturor timpurilor. A decedat la 78 de ani, la data de 7 ianuarie 2024
🎂1947: Alexa Visarion 🇷🇴🎥 a montat în țară și în străinătate peste 100 de spectacole, cu precădere din dramaturgia lui I.L. Caragiale, A.P. Cehov, Shakespeare sau Eugene O’Neill. Este autorul unor filme care au marcat istoria cinematografului românesc, între care „Înainte de tăcere” (1978), „Înghițitorul de săbii” (1981), „Năpasta” (1982), „Luna Verde” (2008), „Ana” (2014)
🎂1965: Bashar al-Assad 🇸🇾🗣 președintele Siriei
🎂1965: Moby 🇺🇸🎧 bine-cunoscut pentru muzica sa electronică, stilul de viață vegan și apărarea drepturilor animalelor. Numele de Moby este luat de la celebra carte Moby Dick a scriitorului american Herman Melville. Moby susține că se înrudește cu Herman, alegându-și pseudonimul ca un tribut adus acestuia
🎂1967: Adriana Săftoiu 🇷🇴🗣
🎂1968: Slaven Bilić 🇭🇷⚽
🎂1971: Nicoleta Grasu 🇷🇴🥏 A participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice. Recordul personal al său este de 68,80 metri și datează din 1999
🎂1977: Ludacris 🇺🇸🎤🎬 a câștigat un Screen Actors Guild, Critic’s Choice, MTV și câteva premii Grammy de-a lungul carierei
🎂1979: Éric Abidal 🇫🇷⚽ component de bază al echipei naționale de fotbal a Franței, cu care a jucat la două Campionate Mondiale (2006, 2010) și la Euro 2008
🎂1984: Carlos Cardoso 🇧🇷⚽ 93 de meciuri pentru Pandurii Tg. Jiu
🕯1914: Mircea Demetriade 🇷🇴✒ poet, dramaturg și actor, unul dintre primii admiratori și animatori ai mișcării simboliste românești
🕯1971: Nikita Hrușciov 🇷🇺🗣
🕯1994: Jessica Tandy 🇺🇸🎬 laureată Oscar, în 1990, pentru rolul Daisy Werthan din „Șoferul doamnei Daisy”
🕯2003: John Ritter 🇺🇸🎬
🕯2022: Florin Hidișan 🇷🇴⚽ La un control de rutină i s-a descoperit o formă rară de cancer la stomac, cu care s-a luptat din răsputeri în spitalele din România și străinătate, dar a murit la doar 40 de ani
🗒1649: A luat sfârșit asediul Droghedei, armata parlamentaristă a lui Oliver Cromwell intrând în oraș și executând garnizoana acestuia
🗒1792: În timp ce regele Ludovic al XVI-lea al Franței și familia sa erau închiși în Tour du Temple în timpul Revoluției franceze, diamantul „Speranța” este furat împreună cu alte bijuterii ale coroanei franceze de un grup de șase hoți care au intrat în depozitul regal. Ulterior, mai multe bijuterii au fost recuperate însă diamantul nu. În 1839 a apărut în catalogul unei colecții de bijuterii deținute de o familie bancară londoneză
🗒1878: Agenția diplomatică română de la Viena este ridicată la rangul de legație; Ion Bălăceanu devine primul ambasador român în străinătate
🗒1940: S-a dizolvat Partidul Națiunii – partid „unic și totalitar” sub conducerea supremă a regelui Carol al II-lea.
🗒1944: Ofensiva trupelor germano-ungare în retragere, în zonele Crișana și Banat
🗒1945: Între 11 septembrie – 2 octombrie 1945 au loc, la Londra, convorbiri între miniștrii de Externe britanic, sovietic și american. În privința României se decide reorganizarea guvernului Groza, prin includerea a câte unui reprezentant din ‘Partidul Național Țărănesc și din Partidul Național Liberal, după care „noul” guvern urma să organizeze alegeri libere
🗒1973: O lovitură de stat din Chile condusă de generalul Augusto Pinochet îl răsturnă de la putere pe președintele ales democratic, Salvador Allende. Pinochet exercită puterea dictatorială până la eliminarea sa printr-un referendum în 1988
🗒1989: Ungaria deschide Cortina de Fier, pentru a permite germanilor din RDG aflați în concediu în Ungaria să se refugieze în RFG
🗒1991: George W. Bush Senior a anunțat existența Noii Ordini Mondiale
🗒2001: 2.996 de oameni aveau să își piardă viața în urma atacurilor teroriste din SUA. Au fost distruse turnurile gemene din complexul comercial World Trade Center (WTC) din New York și o parte din clădirea Pentagonului din Washington D.C.. Ziua de 11 septembrie a fost declarată, printr-un decret prezidențial, Ziua patrioților
🗒2007: Rusia testează cea mai mare armă convențională existentă vreodată, denumită Tatăl tuturor bombelor şi afirmă că este de patru ori mai puternică decât echivalentul american
🗒2009: Mihai Ghimpu, numit în funcția de președinte al Parlamentului pe 28 august, a devenit președinte interimar al Republicii Moldova
CITEȘTE ȘI: